Partea mea III - Secretele se dezvăluie

 

    << 3.1 - Secret | 3.2 - Evaziv | 3.3 - Interconștiință | 3.4 - Spațiu de calcul | 3.5 - Costumul alchimic >>

...

- Acum vine un moment mai delicat, pentru că va fi nevoie să-mi promiți că nu...

- Stai așa, vrei să zici că nici acum...!

- ... ba da, am încredere în tine, dar...

- ... ce dar?!

- Nu e chiar "dar", dar ... în fine, totuși ... hmm ... îți voi spune ceva important și vreau să ai asta în minte când, dacă...

- Știi foarte bine că asta nu se va întâmpla! Doar mă cunoști.

- Așa e ... doar am vrut să fiu sigur că e clar unde e granița, de unde începe să fie mai serioasă treaba.

- Așaa...

- Ce vreau să spun e că de fiecare dată când vei vrea să folosești ceva din ceea ce vei auzi acum, sau dacă îți vei baza ceva idei, în special cele care vor fi cunoscute de alții, deci dacă îți vei baza idei sau proiecte publice pe asta, atunci ți-aș fi foarte recunoscător dacă ai analiza foarte bine fiecare situație, inclusiv posibilele efecte secundare, și mai ales ce impact vor avea pe termen lung asupra situației generale - asta e foarte important!

- Ha, ha - sună ca un jurământ de credință!

- Hmm, nu m-am gândit la asta ... bine atunci - jură!

- Cee?!

- Am glumit! ... dar ...

- Hei! Nu mă lua iar cu "dar", mai ales ...

- Da, da. Ți-am zis c-am glumit.

- Mda...

- Acum aș putea să te iau eu cu de-ale "nu mă cunoști"...

- Bine, hai să trecem mai departe!

- Sper c-ai înțeles corect ce vreau să zic.

- Da, am înțeles.

- Sigur?

- Da. Dar îmi pun acum întrebări dacă nu cumva ai dreptate ...

- Păi s-ar putea... he, he!

- ... Da? ... Poate că ai dreptate și de fapt nu te cunosc cu adevărat...

- Ce spui?!

- ...

- Nu înțeleg ce e asta?!

- Ha, ha, ha! Acum am glumit eu!

- Da ... pfff ... bine. Așa. Putem zice că suntem chit.

- Mmm ... nu! Suntem chit doar dacă juri și tu că n-o să te mai îndoiești de mine.

- Știi că asta nu e posibil!

- Am exagerat, nu e nevoie să juri, dar aș vrea să știu dacă putem avea încredere unul în celălalt...

- Da ... ai dreptate. Nu știu de ce ți-am pus la îndoială simțurile. Îmi pare rău. Am vrut doar să fiu sigur că e clar ... Bun, reformulez: cele pe care le voi spune sunt lucruri importante pentru mine și pentru proiectul pe care îl avem aici, și chiar dacă am încredere deplină în tine, în acest caz deosebit e nevoie de atenție suplimentară, deci tot ce vei afla, folosește chibzuit, consultă-mă des, iar dacă observi ceva ciudat sau greșit, întreabă-mă sau corectează-mă. E mai bine așa?

- Per-fect!

    << 3.1 - Secret | 3.2 - Evaziv | 3.3 - Interconștiință | 3.4 - Spațiu de calcul | 3.5 - Costumul alchimic >>

- ... fiecare lege are o portiță, și dacă găsești portița, atunci poți sări sau cel puțin influența legea respectivă ... aici mă refer și la legile fizice ...

- Hmm, e ceva în ce spui...

- Da, e o regulă importantă - că nu există reguli ..

- Ha?!

- ... da, nu există reguli decât dacă te supui lor.

- Nu mi-e clar ...

- ... păi, dacă găsești o spărtură în gard și ai nevoie urgentă de a trece de partea cealaltă a gardului, nu te mai încurci de faptul că regula e să nu treci, pentru că așa arată prezența gardului, nu?

- Mda ...

- ... și dacă vezi că există breșe undeva, apoi le cauți mereu, și cel mai probabil că le vei și găsi - nu prea există lucruri precise sută la sută. Întotdeauna e acolo o marjă pe care o poți folosi, în funcție de ce ai nevoie. Poți să transferi de colo, colo, să transformi una în alta, să iei o bucățică dintr-o parte și să o folosești în altă parte. Înțelegi?

- Da, asta da ...

- ... păi, da - asta e valabil și în legile fizicii clasice, și asta se face de sute și mii de ani. Ce e nou în ceea ce zic, respectiv despre portițele despre care vorbesc acum, e că ele se găsesc și în structura universului, și nu numai exterior, în manifestarea forțelor care îl compun, așa cum am zis că era cunoscut deja demult.

- Așa. Zi!

- Nu știu prea mult ... mare parte din ce am făcut aici sunt ...

- ... deci vrei să-mi spui care e secretul, dar nu prea ai ce, ha?

- Ăaa, depinde. Multe dintre lucrurile de aici sunt experimentale, și teoria nu prea e nici pe departe definitivată ... abia dacă e trasată cumva. Știu cam ce se întâmplă aici, și știu și cum să aplic și să replic previzibil, dar multe elemente, dintre una și alta, nu sunt chiar sintetizate și structurate ...

- Totuși ai o idee despre ce și cum se întâmplă. N-am nevoie chiar de niște „teoreme”, și nici măcar de niște „rețete”. Vreau doar să-mi fac o idee asupra a ceea ce e aici. Pare o altă lume. Am nevoie de niște lucruri de care să mă ... agăț ... ca să-mi fie familiare și nu ... de speriat ...

- Mmm ...

- ... adică, îmi place ce e aici, dar mi-ar plăcea și mai mult ...

- ... da, îți pot explica ...

- Perfect!

- ... spuneam mai devreme despre cum poți evita niște legi dacă găsești portița corectă ...

- Da ..

- Bun! Pentru început, avem de-a face cu gravitația, cu ea ne - să zicem - jucăm. Gravitația e o forță, care se bazează pe niște alte forțe - le poți zice sub-forțe. Cheia e că toate forțele astea au formă de fluxuri, și se folosesc de materie pe post de mediu de propagare. De fapt, vorba vine, materie. Materia e și ea bazată pe o interacțiune între forțe, dar deja ne complicăm ...

- Nu, nu! Spune!

- ... așa, deci practic materie, forțe, rezultate ale legilor fizicii, toate sunt bazate pe niște astfel de sub-forțe. Asta înseamnă că e o întrețesere de fluxuri, universul, și între toate fluxurile astea sunt tot felul de interacțiuni, pentru că orice flux are și o caracteristică ondulatorie, o undă - mai pe șleau, și nu e neapărat continuu și constant, ci „pulsează”.

- Așaa ...

- ... da, și dacă găsești un mod de a "dansa" alături de fluxul care te interesează, pe frecvențele potrivite și cu precizia necesară, poți ținti exact punctul sensibil al legii care rezultă din periodicitatea - doar aparent exactă și continuă, după cum ziceam mai devreme - a acestui flux, și deci, pentru o clipă, anula legea corespondentă!

- Uau! ...

- Da, asta am zis și eu prima oară când mi-am dat seama ... de fapt a doua oară ... ha, ha ... sau poate a treia ... prima oară sigur am zis că e o prostie! Apoi, cum treci de la un efect de o clipă la ceva mai de durată și utilizabil, asta e o poveste mai lungă, și nu mi-e clar cum am ajuns aici ... Știu doar că mi-a luat cam șapte ani.

- Cum adică? Ai ajuns la ce văd eu pe aici prin întâmplare.

- Da! Adică nu chiar ... am avut în minte conceptele de bază, și am avut imaginea a ceea ce aș fi vrut să realizez cu ele. Legătura între ele era, dar metodele concrete nu mi-erau deloc clare, sau nu păreau deloc eficiente. Mi-ar fi luat zeci de ani să iau toate posibilitățile și variantele la rând.

- Și?

- ... și atunci s-a întâmplat.

- Ce?

- Ee, ce?! Am avut o altă revelație, dacă îi pot spune așa.

- Care?!

- Destule secrete pentru azi ... mai vorbim altă dată ...

- Ce vrea să fie asta?!

- Bine, îți zic, dacă tot am început ...

- Așa, așa ...

- Chiar că ești ca un copil!

- Ce? ...

- Dar un copil înțelept.

- ... ha, ha ... mulțumesc, ce pot zice?!

- Să revenim ... fiindu-mi clare niște lucruri și punându-le cap la cap, m-am prins de mai multe lucruri. În primul rând, conștiința nu e neapărat un atribut al corpului uman, respectiv al celulelor nervoase umane. Totul are de fapt niște atribute anexate, pe lângă valorile vizibile din exterior, niște meta-atribute, pe mai multe planuri, chiar. Apoi am realizat că pot accesa planurile astea și datele respective asociate și din exteriorul corpului meu, prin dispozitive construite, pe care le pot ... hei, ce-i asta!

- Ha?!

- ... e o avertizare! Avem treabă.

    << 3.1 - Secret | 3.2 - Evaziv | 3.3 - Interconștiință | 3.4 - Spațiu de calcul | 3.5 - Costumul alchimic >>

- ... ține chestia aia, dar nu atinge alea! Sunt și fragile și periculoase în același timp!

- Hdhda! ...

- Vezi, cam asta se întâmplă dacă nu faci întreținere la ceea ce pare secundar ... bine, acum mai avem de făcut și ... hai să luăm niște piese din camera de depozitare ...

- Îmi spuneai de conștiință și de chestii ...

- Da, ziceam că – Hop! - vrei să discutăm neapărat acum?

- Da, e foarte interesant.

- Bine ... ziceam că am accesat niște elemente ale conștiinței mele, din exterior - se poate spune că am recepționat niște - Pe aici! - niște gânduri de-ale mele, pe ceva ca un receptor radio ...

- Pe bune?! Dar asta e ca și cum ai citi gândurile ...

- Nu e chiar asta, am mai discutat ..

- Aa, da!

- ... da, e ca analizorul comportamental, și ca antrenorul fizic și mental. Cel - Ține asta! - fizic are și o componentă puțin inversă, dar înțelegi ...

- Hmm, nu.

- Ee, transmite un fel de gânduri-sentimente, care influențează corpul când e în stare latentă, și declanșează niște reflexe care pun în funcțiune - inclusiv în mișcare – corpul, chiar dacă persoana care îl controlează de obicei nu e conștientă.

- Dar asta e ceva foarte SF!

- Da, dar ți-am zis că nu e chiar așa cum crezi, e rudimentară toată chestia – Hai înapoi! - mai ales cea cu transmisia, dar are efectul pe care l-am intenționat, cel puțin în etapa asta. Totuși sunt de acord că e ceva extraordinar.

- Și care e rezultatul final al recepției?

- Păi rezultatul concret e că avem aparate, unele dintre ele cu formă umană, deci le poți numi roboți, care împrumută atribute umane, de la o singură persoană, sau chiar de la mai multe!

- Deci poți avea și copii în felul ăsta, robotici ...

- Ăămm... dacă vrei tu să zici așa, da, cred că da ... într-un fel ... dar ce ziceam e că mai ales pentru că tehnologia e rudimentară, dacă iei atribute doar de la o singură persoană, obții un fel de extensie robotică a persoanei, căreia îi poți da instrucțiuni ...

- ... dar asta e grozav!

- Da, dar se poate dezvolta mai mult tehnologia asta, pentru că așa cum e acum, preiei și starea persoanei a cărei conștiință o interceptezi – Așa, dă-mi asta! - pentru că ăsta e termenul care descrie mai bine ceea ce se întâmplă - ai un fel de prieten fidel, sclav, sau chiar un fel de clonă parțială, care se comportă ca un corp extern fără voință proprie, dar din păcate, cu aceeași stare, deci nu e întotdeauna ceva util ...

- Aha, am înțeles ideea.

- ... da, și preluând elemente de la mai multe persoane, sau chiar adăugând niște entropie artificială, algoritmi sintetici, sau chiar zgomot pur - he, he, ia de aici contradicție de termeni! - poți obține ceva mai apropiat de o persoană autonomă ...

- Sună foarte tare!

- Da, dar și rezultatele pot fi imprevizibile ... m-am cam ferit să fac asta ... oricum, ce e important e că am găsit cum să fac ceea ce îmi trecuse prin minte mai demult – Gata, am terminat aici! - soluția pentru dezvoltarea unui robot inteligent - împrumutarea de atribute reale, de la oameni reali - însă lucrurile sunt foarte la început.

    << 3.1 - Secret | 3.2 - Evaziv | 3.3 - Interconștiință | 3.4 - Spațiu de calcul | 3.5 - Costumul alchimic >>

- Acum e momentul să afli cum a pornit totul!

- Uau, spune!

- De fiecare dată când omenirea a ajuns la o limită în dezvoltare, s-a folosit de principiile fundamentale, ca să poată compune un nou rezultat, mai complex decât precedentul.

- He, he! Da. Păi de ce să te mai obosești să descoperi, când poți să improvizezi!

- Da, dar gândește-te că asta e genial, un concept grozav! Ai un dispozitiv care a devenit prea încet? Îl multiplici și apoi împarți sarcinile - ca o echipă, nu? Gestionarea tuturor dispozitivelor e dificilă și universul lor de cunoaștere e limitat? Le faci conștiente de existența celorlalte și le pui în contact cu situația generală - totul devine o rețea!

- Da, e ceva ...

- ...asta am făcut și eu, când mi-am dat seama că lucrurile ating o limită. Pentru a procesa, ai nevoie de un set, de o zonă rezervată special pentru asta, de un spațiu de lucru - înțelegi, spațiu! E, asta am făcut, ta-daa - am trimis datele în spațiu!

- Cum vine asta?

- ... da, e mai complicat de înțeles pentru cine nu a făcut asta niciodată, sau pentru cine nu s-a gândit la asta zile și nopți în șir ... totul în jur e informație, și e spațiu de stocare a informației, dar pentru a procesa date, ai nevoie de viteză, și asta se traduce în viteză de procesare - asta e de fapt cel mai dificil lucru, să găsești un mediu în care să se poată scrie și apoi citi cât mai repede datele, cele de intrare, și respectiv, cele de ieșire, rezultatele. Ideea inițială a fost că pot trimite cumva datele, împreună cu o undă modulatoare, și că ulterior le pot primi înapoi cumva, că le pot capta, după ce au fost deja transformate în rezultat, după mii și mii de kilometri.

- Uau, foarte tare!

- Apoi, am ajuns la concluzia, fericită, că pot folosi alt concept pe care m-am bazat ani de zile în dezvoltarea propriilor metode - proiecția și calculul proiectiv!

- Parcă mi-ai zis ceva de asta, înainte ....

- ... da, în felul ăsta, n-aș fi mai depins nici de viteza de imprimare a datelor în mediu, nici de distanța de captare a rezultatului - practic aș fi avut la dispoziție să umplu tot spațiul dimprejurul meu cu datele în procesare, după care rezultatul să se întoarcă de unde a plecat, cuminte, realizând un ciclu, o spirală, sau cum vrei să-i zici...

- Aha, are sens ... da, e o idee ...

- ... după fiecare ciclu, lucrurile pot continua, modelul se poate schimba, sau șablonul, sau se pot adăuga noi variabile, noi elemente, asta fără oprire, până când totul va fi anulat de o simplă comandă de inversare. Partea tehnică, fizică a metodei ăsteia are două componente: laserul auto-generat și curbarea luminii - așa cum le-am denumit atunci.

- Și despre asta aș vrea să-mi zici, dar acum e deja prea multă informație - am nevoie de un timp să o procesez. Ai și niște chestii scrise despre asta? Poate să mă uit peste ele și să înțeleg mai bine.

- Am ceva scris, dar nu e prea ordonat. Poate să mă ajuți cu asta.

- Da, sigur. Și apoi, chiar dacă am zis că e destul pentru azi, de fapt nu mai pot de nerăbdare să aflu cum ai ajuns de-acolo, de la ideile de care vorbeai, la modelarea unor materiale cu proprietăți speciale, chiar uimitoare, și la aparatura de performanță extraordinară care a permis existența a ce am văzut de când sunt pe-aici.

- Asta și eu aș vrea să știu - ha, ha - și în special cum a fost posibil ca totul să fie pus cap la cap aproape de la sine. Asta nu-ți pot spune, pentru că într-adevăr nu știu. Sper ca tu să-ți dai seama... Am niște bănuieli, dar sunt prea fanteziste ca să le rostesc ... nu, dacă nu mai ajunge și altcineva la aceeași concluzie, eu nu le las să plece din gură, așa, libere, nu, sigur nu...

- Ce spui acolo?

- … Nimic - frământările mele, dar nu mai contează acum, avem multe de făcut... pentru că, oricum, ce am realizat aici e destul de modest față de posibilitățile pe care le deschid tehnologiile astea noi, și în curând s-ar putea să devină clar nu doar pentru mine.

    << 3.1 - Secret | 3.2 - Evaziv | 3.3 - Interconștiință | 3.4 - Spațiu de calcul | 3.5 - Costumul alchimic >>

- Așa, lasă-l mai jos ... perfect! Deconectează!

- Hmm...

- Gata! Uite!

- Ce e asta?!

- Cum adică? E chiar în fața ta ...

- Da, dar ce ..

- ... și e foarte vizibil.

- Vreau să zic altce...

- Dacă vrei, fac mai multă lumină...

- Lasă ironiile. Știi că nu asta vreau să zic. Și deja e mai multă lumină aici decât poate suporta camera - cred că e mai puțin aer decât fotoni pe aici!

- Mda, am ajuns să ne măsurăm în ironii... eu aș fi totuși atent când aș compara numeric, mai ales particule atât de diferite ca dimensiuni - zic și eu...

- Bine - oricum, să revenim - da, văd foarte bine ce e în fața mea, dar nu îmi imaginez ce ar putea reprezenta efectiv.

- Ce pare că ar fi?

- Să nu zici că e un robot!

- Hmm, nu, ăsta nu e un robot. E altceva.

- ...

- Bine, seamănă cu un robot umanoid, dar e de fapt un costum - costum "de zburat" i se mai zice, deși nu e chiar asta. Tehnic nu poți spune că "zboară", în sensul clasic.

- ... atunci...?

- Poți spune că "alunecă", sau că se "camuflează"... nu am un termen care să descrie precis ceea ce se întâmplă.

- Deci, ce face?

- Păi te poți deplasa cu el, dar fără a consuma energie...

- Foarte tare...

- ...da... cel puțin aproape fără a consuma ... de fapt, foarte puțin, infim consumă ...

- ... atunci de ce mai e nevoie de navete, dacă avem costumele astea - călătorim cu ele!

- Poți zice asta, dar ideea e că naveta se deplasează mai repede, și cu ea poți căra și provizii, echipamente... nu e chiar așa cum ai zice la prima vedere...

- Da, asta așa e...

- Da, și principiul de deplasare e un pic diferit, deși se bazează pe concepte similare.

- Așa, deci cum e?

- Poate c-ar fi mai bine să-ți dau ceva să citești înainte, să te familiarizezi cu ideea...

- Ce spui?! Avem chestia în fața noastră! Arată-mi ce poate! Ha, ha, ha!

- ...

- Da, vreau să văd cum e!

- Bine... dar așa, ca să te pun în temă - modul în care funcționează e prin modificarea structurii subatomice - practic chimic devine altceva! Materialul se "transformă" în altceva.

- Mhm...

- Da, și în felul ăsta - vreau să zic, dacă se transformă în materialul care îl înconjoară - devine una cu el și se aplică regulile, să zicem, interne. Pare ciudat, dar costumul, cu tot ceea ce e în el, e purtat de curenții interni, cu un efort minimal, așa cum de exemplu se deplasează electronii printr-un fir conductor, sau așa cum fumul e purtat de vânt...

- Ce poetic ...!

- Faci mișto de mine?!

- Hmm, poate. He, he!

- Hei!

- Nu. Glumeam! Chiar mi s-a părut poetic și începusem să visez...

- Nu mi-e clar ce ai vrut să zici, dar continuăm...

- Da, lasă! Vreau să văd ce poate chestia asta - nu mă mai vrăji cu povești!

- Bine. Ideea inițială a fost să folosim costumul în apă, ca să putem face diverse operațiuni necesare funcționării laboratorului. Apoi, dacă tot am descoperit principiul, am zis că îl putem fol...

- ... gata! Vreau să văd! Ce tot o lungești?! Apasă odată butonul ăla și arată-mi!

- Bine, zic direct - voi transforma costumul în apă!

- Ce?!

- Eu ce tot vorbesc aici de jumătate de oră?! Asta face costumul - suprafața lui se transformă în orice substanță, cu care interacționează apoi intern și familiar!

- Nu cred!

- Cum vrei, eu încep procedura - uite!

...

- Oh, iar!?

- Da, iar. Cum te simți?

- Sunt în regulă. Pare că inima bate regulat, respir norm...

- ... nu la asta mă refer. La câți senzori sunt pe-aici, să vrei să te simți rău fizic și nu poți fără să-ți piuie chestii! Aș ști imediat dacă ar fi vorba de asta. Te întrebam de starea psihică, pentru că ăsta a fost din nou un șoc la vederea unei chestii pe care creierul n-o poate accepta - cred că asta e - nu-ți poți imagina că așa ceva poate exista, și atunci, pac, se întâmplă pierderea cunoștinței.

- Da, a fost foarte ciudat - am văzut cum deodată materialul costumului se arcuia și trecea prin toate culorile și apoi se întindea și devenea tot mai lucios... n-am mai văzut așa ceva ... seamănă cu ceea ce mi-am imaginat că s-ar fi întâmplat corpurilor cerești în etapele de formare a galaxiilor, doar că aici s-a petrecut într-o secundă ceea ce acolo îmi imaginez că a durat mii și mii de ani...

- E interesant ce spui! E o comparație bună.

- Ce se întâmplă de fapt?

- Materialul din care e făcut costumul, mai exact suprafața lui e făcută dintr-un material care e modificat în așa fel încât structura lui să poată fi modificată la comandă. Fiecare atom e, să zicem, conectat electronic la sistemul de control. În stare normală, materialul e ca un fel de metal, dar când îi dau comanda de schimb, trece într-o stare instabilă, intermediară - cam cum sunt materialele radioactive - după care structura subatomică se rearanjează, și apoi trece din nou în stare stabilă, dar cu noua structură, deci noul material! Îmi imaginez asta ca pe un fel de cifru mecanic, care în funcție de poziție, e altceva, în cazul ăsta e alt material!

- Chiar fascinant! Bine, dar cum ai ajuns la asta?

- A durat și asta destul, dar punctul de pornire a fost tot căutarea de "portițe", în cazul ăsta în sistemul subatomic.

- Da, și cum e asta?

- Caracteristicile substanțelor chimice sunt date de structura subatomică, care nu e dictată de altceva decât de niște interacțiuni între forțe - am mai vorbit despre asta, îți amintești?

- Da.

- ... și vom mai vorbi despre asta - e un concept foarte important. E, acum știind asta, ce poți face e să influențezi acele forțe, pentru a schimba rezultatul interacțiunii, și astfel natura substanței rezultante. Ceea ce oamenii făceau de obicei era să învingă sau să blocheze forțele respective - frecarea, gravitația, inerția - și, da, efectele existenței lor. Da - efectele! Dar dacă abordezi altfel situația, și nu te împotrivești, ci te adaptezi și influențezi forțele mai subtil, de la sursa lor, din momentul în care sunt doar niște intenții, niște comenzi, niște coduri, niște date...! Întotdeauna există mai multe planuri. Evident, dacă n-ai acces la ele, asta e, lucrezi la suprafață! Dar de ce să nu lucrezi la a avea acces la ele, decât să înoți mereu contra curentului.

- Nu știu dacă m-am gândit la lucrurile astea în felul ăsta, deși undeva parcă am știut că s-ar putea face așa ceva, cumva...

- Da, și eu am avut multe idei în sensul ăsta, demult... le-am ignorat, dar dacă au tot revenit și au insistat, le-am cercetat, și da, până la urmă n-a fost degeaba - uite câte lucruri interesante s-au realizat cu ele!

- Asta e clar. Bun, continuă!

- Așa... deci acea comandă electronică e dată printr-un laser special, numit sub-laser - e impropriu numit "laser", dar are cam același principiu, deci i-am zis așa, pentru că îmi plac laserele! Cui îi pasă dacă încă ceva are o denumire imprecisă și improprie, se adaugă doar la cealaltă grămadă de multe alte lucruri denumite la fel de impropriu. Deci, acel sub-laser țintește stratul de la baza structurii subatomice, și o destabilizează, energizând și egalizând forța particulelor, care brusc se află pe același nivel și deci interacțiunile intră într-un ciclu de stabilizare și destabilizare, care în mod normal s-ar termina ori în descompunerea în substanțe primare - în principiu hidrogen - ori într-o mică explozie atomică, ori în amândouă. He, he! He-heliu! Și ăsta poate intra în calcul, vreau să zic! - Tare asta, nu?

- Știi foarte bine că-mi plac glumele pe care le faci. Nu mai e nevoie să întrebi.

- Hrmpf, bine... Dar, chiar când se întâmplă starea asta neutră dar fragilă, atunci dau comanda de reformare! Două subparticule aici, alte trei acolo, și tot așa. Prin perechi fracționare se obțin echilibre sau semiechilibre care stabilesc structura ulterioară. E o artă! Să vezi cum arată secvențele! Apoi atomii nou formați intră imediat în rol și încep să interacționeze unii cu alții - aici e nevoie de alte intervenții, pentru a amortiza procesul, și a nu avea reacții chimice libere, ci unele controlate pas cu pas. De asta, de multe ori nu se face totul dintr-o dată, ci e nevoie de mai mulți pași intermediari, în care o parte din substanță e transformată în altceva, nu direct în substanța dorită inițial, pentru că asta să catalizeze și să ajute procesul un pic. Asta nu prea are sens, dacă stai să te gândești...

- Da, nu e clar...

- ... da, ai zice că dacă ai control asupra straturilor de la bază, și la "datele" care descriu totul, toată structura, atunci e un mod precis de a efectua modificările, dar nu e așa. De fapt e o bâjbâială și în cazul ăsta. Niciodată lucrurile nu sunt așa de precise. După ce ai obținut echilibrul, da! Și acum vorbesc de echilibrul perceptibil din exterior, din planul care ne interesează pe noi! Așa, dar oricum, până atunci nimic nu e sigur...

- De ce se întâmplă asta?!

- Păi e simplu! După stratul despre care ziceam, se găsește un altul, și un altul, și un altul, la infinit - cred...

- Hmm, deci așa...

- ... și fiecare dintre straturile astea aduce propriile influențe, propriile variabile. Știu ce pot modifica ca să obțin un rezultat oarecum previzibil în stratul ăsta, dar celelalte nu se supun, ca să zic așa, și îmi strică ordinea! Dar ce am reușit să fac e satisfăcător, și e foarte bine pentru acum.

- Da, ai reușit să transformi substanțele chimice dintr-una în alta! Alchimiștii ar fi mândri de tine!

- ... sau geloși, dar uite, ăsta ar fi un termen care să descrie ceea ce este costumul - "costum alchimic" s-ar putea numi.

- Ha, ha, da! Sună bine!

...

Cornel-Florentin Dimitriu

Publicat sub CC-BY SA 4.0 sau ulterioară

v1.2_RO